Unirea Slobozia pleacă învinsă de la Miercurea Ciuc, scor 2-1

Unirea Slobozia a încheiat etapa a XVII-a a Superligii cu o înfrângere în deplasare, scor 2-1, în fața echipei Csikszereda. Meciul disputat pe 21 noiembrie, de la ora 17:30, a fost unul intens, marcat de momente spectaculoase și luptă până în ultimele secunde.

Partida a început bine pentru echipa noastră, prima ocazie venind încă din minutul 3 prin Coadă, care a încercat o reluare spectaculoasă din foarfecă, însă portarul gazdelor a reținut balonul. Meciul s-a echilibrat ulterior, fără ocazii mari de poartă. Un moment notabil a avut loc în ultimul minut al primei reprize, când fundașul nostru, Marius Antoche, a cerut penalty, însă centralul nu a intervenit.

Repriza secundă a debutat cu deschiderea scorului de către gazde, printr-o execuție de efect din afara careului în minutul 49. Unirea a reacționat rapid și a reușit egalarea în minutul 62, atunci când Pop a profitat de ieșirea neinspirată a portarului advers și a înscris un gol spectaculos de la mijlocul terenului. Treisprezece minute mai târziu, în minutul 75, Csikszereda a preluat din nou conducerea , iar până la final echipa noastră nu a mai găsit drumul către gol.

O nouă înfrângere pentru echipa noastră, care nu reușește încă să iasă din această pasă dificilă. Din păcate, ceața care a dominat întreaga partidă s-a regăsit și în jocul echipei noastre. Cu toate acestea, caracterele puternice se descoperă în momentele grele, iar băieții noștri nu cedează. Rămânem cu capul sus, uniți, concentrați și motivați să readucem bucurie în inimile suporterilor noștri prin rezultate bune. Suntem conștienți că drumul este dificil, dar împreună, cu perseverență și dedicare, vom depăși această perioadă și ne vom recăpăta forța.

Hai, Unirea!

Vezi mai mult