Bine ai venit, Alexandru Stănică!

Unirea Slobozia continuă să își consolideze lotul înaintea startului noului sezon și bifează o nouă mutare importantă în compartimentul defensiv. Alexandru Stănică este, începând de astăzi, noul jucător al echipei noastre și vine pregătit să pună umărul la îndeplinirea obiectivelor din campionatul care urmează.

În vârstă de 25 de ani, fundașul central ajunge la Slobozia după experiențe acumulate în tricourile formațiilor Petrolul Ploiești, CS Tunari și Concordia Chiajna, cluburi la care și-a demonstrat calitățile și constanța în joc.

Suntem bucuroși să îl avem alături de noi și îi urăm bun venit în familia Unirea Slobozia! Îi dorim mult succes în tricoul galben-albastru și cât mai multe evoluții bune alături de echipa noastră!

Vezi mai mult