Un nou meci important ne așteaptă în Liga a II-a! Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, revenim pe Stadionul „1 Mai” din Slobozia, unde vom primi vizita formației Concordia Chiajna, într-o partidă din etapa a XI-a a campionatului.
Băieții noștri vin după o înfrângere la limită, scor 0-1, în deplasare cu CSM Slatina, într-un meci în care ne-am creat ocazii importante de gol, dar nu am reușit să le concretizăm. Rezultatul ne-a lăsat cu regretul că efortul și jocul prestat nu au fost răsplătite pe măsură. Cu toate acestea, echipa a arătat semne de progres, iar evoluțiile din ultimele etape ne dau încredere că putem obține rezultate mai bune. În acest moment, Unirea Slobozia ocupă locul al 16-lea în clasament.
De cealaltă parte, Concordia Chiajna sosește la Slobozia după o victorie categorică, scor 5-0, în fața formației CSC Șelimbăr, rezultat care a pus capăt unei serii de două înfrângeri consecutive. Cu 18 puncte acumulate, oaspeții ocupă locul al șaptelea și vor încerca să continue parcursul pozitiv. Ne așteaptă, așadar, o confruntare dificilă, în fața unei echipe cu un lot valoros, dar suntem hotărâți să ne jucăm șansa până la ultimul fluier.
Înaintea partidei, antrenorul nostru, Ilie Poenaru, a vorbit despre dificultatea duelului, progresul echipei și importanța sprijinului venit din partea suporterilor.
„Ne așteaptă un meci greu în compania unei echipe importante a Ligii a II-a, un club care investește masiv, cu un buget mult peste al nostru, cu condiții foarte bune și cu un lot foarte bun, atât numeric, cât și valoric, cu jucători care oricând pot face diferența.
Pentru noi este important să continuăm așa cum am făcut-o în ultimele două meciuri, din punctul de vedere al organizării, atitudinii și chiar al jocului. La Slatina am făcut un joc consistent, în care am jucat de la egal la egal cu ei și, la fel ca la Șelimbăr, ne-am creat trei-patru ocazii clare de a marca, dar, din păcate, concentrarea, decizia și execuția au făcut să nu luăm cel puțin un punct, care era echitabil până la urmă.
Este important că echipa începe să aibă o identitate și să se omogenizeze. Sunt convins că, dacă nu mai pierdem jucători din anumite motive, începând cu acest meci vom aduna și puncte. Respectăm Chiajna, dar noi trebuie să facem tot ce ține de noi să luăm cele trei puncte. Sperăm ca suporterii noștri să vină lângă băieți și să-i susțină, pentru că în aceste momente grele trebuie să fie alături de ei. Trebuie să fim cât mai uniți, pentru că doar așa vom reuși!”
Știm că nu ne așteaptă un meci ușor, însă avem încredere în capacitatea echipei de a răspunde printr-o prestație solidă. Avem nevoie de concentrare, determinare și unitate pentru a transforma progresul arătat pe teren într-un rezultat pozitiv. Obiectivul nostru este clar: să luptăm pentru cele trei puncte și să facem un pas înainte în clasament.
Suporterii noștri au un rol important în acest moment al sezonului. Vă așteptăm sâmbătă pe Stadionul „1 Mai”, alături de băieți, pentru a le oferi sprijinul de care au nevoie. Împreună putem depăși momentele dificile și putem lupta pentru rezultatele pe care ni le dorim!