8-0 cu CS Dinamo! Ilie Poenaru: „Am câștigat în agresivitate și în organizarea de joc”

Ce victorie, ce reacție și ce demonstrație de forță din partea băieților noștri! Unirea Slobozia a obținut o victorie categorică în etapa a VI-a a Ligii a II-a, impunându-se pe teren propriu cu un incredibil 8-0 în fața celor de la CS Dinamo!

Am început meciul în forță, iar Ventura a deschis scorul încă din minutul 4. Lucas Câmpan a continuat spectacolul și a înscris de două ori, în minutele 19 și 25, pentru ca Borges să marcheze și el în minutele 27 și 40. Astfel, la pauză conduceam cu 5-0!

Și după revenirea de la cabine, băieții noștri nu au ridicat piciorul de pe accelerație. Ventura și-a completat dubla în minutul 59, iar Necșulescu a reușit și el două goluri, în minutele 79 și 88, stabilind scorul final: 8-0!

O victorie spectaculoasă, dar mai ales una importantă pentru moralul echipei, după o perioadă în care rezultatele ne-au fost potrivnice în finalurile de meci.

La final, antrenorul nostru, Ilie Poenaru, a evidențiat atât rezultatul, cât și modul în care echipa a pus în practică munca de la antrenamente:

„Este un rezultat de moral, este un rezultat de încredere și ce mă bucură cel mai mult este că am reușit să câștigăm un meci punând în practică și marcând goluri pe ceea ce am lucrat la antrenamente. Mă bucură faptul că nu primim gol și mă bucură faptul că anumiți jucători care făceau lucrurile bine au reușit să și marcheze în acest meci. Aveau nevoie de aceste goluri. Mă refer chiar și la Lucas Câmpan, chiar și la Bruno, la Felipe și cu atât mai mult mă bucură faptul că au înțeles ce înseamnă să ai atitudine, au înțeles ce înseamnă să fii umil, au înțeles că fără disciplină, practic, fără agresivitate și fără o stare de spirit bună, nu ai cum să câștigi meciuri și pentru asta merită felicitări.

Mi-a fost puțin teamă, mi-a fost teamă pentru că veneam după trei meciuri pierdute în minutul 90-93. Am respectat Dinamo pentru că a făcut un rezultat foarte bun la Chindia, au reușit să întoarcă un rezultat și să câștige împotriva unei echipe care vrea să promoveze. Au făcut un meci foarte bun cu Șelimbăr acasă, chiar dacă au pierdut.

Mă bucură faptul că am fost umili, că am respectat adversarul până în punctul în care trebuia și că am știut să reacționăm. Ăsta este plusul de astăzi. Am dat dovadă de mare caracter. Am câștigat în agresivitate, am câștigat în organizarea de joc defensiv-ofensiv și strategia pe care noi am pregătit-o pentru acest meci s-a revăzut în totalitate și, în același timp, și rezultatul. Este un meci pe care l-am condus cap-coadă, este un meci câștigat fără drept de apel, să zicem.

Și asta ne bucură cel mai mult. Dar spun că, încă o dată mă repet, este un meci de încredere și de moral, pentru că despre asta e vorba, despre asta noi aveam nevoie, ca să putem să continuăm. Cu aceste trei puncte, să zicem, sunt niște puncte care ne dau speranță pentru meciurile următoare. Astăzi ne bucurăm pentru această victorie, o victorie frumoasă și muncită, în care am făcut un efort foarte mare.

Dar începând de mâine vreau să ne pregătim pentru următorul meci și vreau să rămânem la fel de concentrați și să începem, de la meci la meci, să creștem și să începem să luăm punct sau puncte.”

După acest 8-0, rămânem cu o victorie care ne poate da exact lucrul de care aveam nevoie: încredere. Am demonstrat caracter, am demonstrat atitudine și, cel mai important, am arătat că putem transforma munca de la antrenamente în rezultate pe teren.

Astăzi ne bucurăm. De mâine, muncim din nou și privim înainte, cu aceeași determinare!

Hai, Unirea Slobozia!

Vezi mai mult